Sala plină, mon cher!Luni seara!
Una din marile bucurii pe care le simt în sălile de teatru, oricare ar fi ele, oricât de vechi, tradiţionale, sau din contră, noi, improvizate, sub-pământ, în baruri, cluburi, spaţii ne-convenţionale sau pline de convenţii, este asta: sala este plină, oamenii se bucură, suferă, gândesc şi imaginează împreună; aşa se creează o stare de comuniune esenţială unui gest cultural. Nu ştiu dacă la final mai e cineva care aplaudă o sală plină, dar eu aplaud şi asta, şi am văzut şi actori care simt nevoia să aplaude şi ei sala…
Teatrul Joint face serile zilelor de luni, grele din principiu, să fie pline de o mulţime de oameni frumoşi şi dispuşi, unii veniţi cu iubita/iubitu, (şi cu una şi cu altu’) alţii cu prietenii, colegii, şi chiar şi cu părinţii sau fraţii, unchii, bunicii, bunic…în fine.
Ce propune show-ul:
Despre femeie, propune. Dar despre femeie din punctele de vedere ale unor bărbaţi. În alte cuvinte, aflăm despre cel mai interesant subiect posibil. Indiferent că o recunoaştem sau nu, fiecare dintre noi, pentru el sau pentru ceilalţi, chiar e unul dintre cele mai tari. Rareori ne interesează ceva mai tare decât să înţelegem ceea ce nu am înţeles niciodată cu adevărat. Femeia. Găsim în discurs, de la poezia lui Marin Sorescu, cu Adam izgonit din Rai pentru suprarealism, până la răspunsuri fruste şi directe la întrebarea care ne sună cărtăreşcian dar este de când lumea, respectiv “de ce iubim femeile”. Cum bine ne atenţionează scenariul, compus, lipit, cu doza necesară de misoginism şi orgoliu masculin, şi după cum mai vedem şi în titlu, fără femeie nu e nici lacrimă, şi nici ţipat.
Pentru restul articolului click aici
Va invitam sa intrati si pe site-ul lui www.scrie-cu-stiloul.ro
Si va asteptam la teatru!
