web 2.0

miercuri, 28 aprilie 2010

1900 - premiera pe 3 mai

Teatrul Joint prezintă, pe data de 3 mai, în Clubul Ţăranului, legenda pianistului Danny Boodmann T D Lemon 1900  spusă de actorul Marius Chivu, în regia lui Ciprian Cristea. Mai exact piesa de teatru: 1900.
Cum îl cheamă?  Danny Boodmann T D Lemon 1900.
Unde s-a născut?  In mijlocul oceanului.
Unde a fost găsit?  Pe un pian din salonul de dans de la clasa I.
Cine-i sunt părinţii?  Nu stie nimeni. 
Cu ce se ocupă?  Canta.
Ce?  Jazz.

1900? Un an, dar şi un nume, numele celui născut şi crescut pe un transatlantic, pianistul care nu a coborât niciodată pe pământ. Legenda celui care dacă vrea cântă jazz sau dacă vrea cântă 10 jazzuri la un loc. Legenda celui care cântă cu marea, legenda lui 1900. Povestea pe care eu, Tim Tooney, trompetistul, prietenul lui cel mai bun, v-o povestesc astazi. Eu am pierdut tot în viaţă, dar povestea asta, povestea lui Danny Boodman T.D. Lemon 1900 e tot ce mi-a rămas. Mi-a făcut-o cadou mie, ultima dată cand l-am vazut.  Mi-a făcut-o cadou stând cu fundul pe o bombă, o bombă pe bune.

1900
după Alessandro Baricco
adaptare Marius Chivu
cu Marius Chivu
regia Ciprian Cristea

Preţul biletelor este de 10 lei(redus), 20 lei (intreg). Rezervările se fac la numărul de telefon: 0746 232 301. Spectacolul va avea loc luni, 3 mai, ora 21.00  in Clubul Ţăranului (Kiseleff 3, intrarea Monetăriei). 

miercuri, 21 aprilie 2010

UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI - 26 aprilie la Clubul Taranului


Dupa succesul avut la premiera de pe 19 aprilie, Teatrul Joint prezintă din nou comedia Un  barbat si mai multe femei, luni, 26 aprilie. Spectacolul este o producţie Teatrul de Arta Bucureşti  si Cara Exclusive Agency, dupa Leonid Zorin, în regia lui Bogdan Huşanu, este interpretat de Paula Chirilă şi George Constantinescu.
Un bărbat şi mai multe femei – raiul pe pământ sau un iad autentic? Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte de-a lungul piesei femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă – ele sunt norocul şi ghinionul din viaţa sa. O viaţă care devine brusc foarte imprevizibilă...
Paula Chirilă, actriţă celebră, premiată cu „Cea mai buna actriţă de comedie „ la Festivalul internaţional de teatru şi film „Hyperion“, 2006, pentru rolul din scurtmetrajul „Nunta „ ,regia Deian Carmazan este membra a trupei DIVERTIS, este membra a trupei DIVERTIS, iar pe George Constantinescu il mai cunoasteţi din producţii ale Teatrului Joint precum: Pam!Pam!, Mănâncă-ţi aproapele, Insomniacii, No Umăn No Crai.
Piesa de teatru va avea loc luni, 26 aprilie, ora 21:00, în Clubul Ţăranului din Bucureşti (Kiseeff 3 (în incinta Muzeului Ţăranului Român, intrarea Monetăriei).

Rezervările se fac la numărul de telefon: 0746 232 301.
Preţul biletelor este de 20  lei (întreg), 15 lei (reducere elevi şi studenţi). 

marți, 13 aprilie 2010

UN BARBAT SI MAI MULTE FEMEI - spectacol in premiera- 19 aprilie


Teatrul Joint prezintă în premieră comedia Un  barbat si mai multe femei, o producţie Teatrul de Arta Bucureşti  si Cara Exclusive Agency. Spectacolul, dupa Lenid Zorin, în regia lui Bogdan Huşanu, este interpretat de Paula Chirilă şi George Constantinescu.

Un bărbat şi mai multe femei – raiul pe pământ sau un iad autentic? Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte de-a lungul piesei femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă – ele sunt norocul şi ghinionul din viaţa sa. O viaţă care devine brusc foarte imprevizibilă...

Paula Chirilă, actriţă premiată cu „Cea mai buna actriţă de comedie „ la  Festivalul internaţional de teatru şi   film „Hyperion“, 2006, pentru rolul din scurtmetrajul „Nunta „ ,regia Deian Carmazan este membra a trupei DIVERTIS, iar pe George Constantinescu il mai cunoasteţi din producţii ale Teatrului Joint precum: Pam!Pam!, Mănâncă-ţi aproapele, Insomniacii, No Umăn No Crai.

Premiera va avea loc luni, 19 aprilie, ora 21:00, în Clubul Ţăranului din Bucureşti (Kiseeff 3 (în incinta Muzeului Ţăranului Român, intrarea Monetăriei).

Rezervările se fac la numărul de telefon: 0746 232 301.
Preţul biletelor este de 20  lei (întreg), 15 lei (reducere elevi şi studenţi).

marți, 6 aprilie 2010

CUM AM MANCAT UN CAINE - luni, 12 aprilie la Clubul Taranului

O poveste care s-ar traduce astfel: „uite! ăsta era omul” care acum nu mai e; o poveste despre lucruri care după copilărie nu ar mai trebui să fie; dar au fost ... şi sunt; o poveste despre un număr de ordine şi doar un nume de familie care se strigă la apelul de seară; o poveste despre cum începe să se simtă timpul şi cum se mişcă ... trece, adică.
cu THEO MARTON
regia: Adi Iclenzan
de Evghenii Grişkoveţ
traducerea: Bogdan Budeş
o producţie Teatru74

Preţul biletelor este de 15 lei (întreg), 10 lei (reducere elevi şi studenţi).
Rezervările se fac la numărul de telefon: 0746 232 301
           
Spectacolul va avea loc luni, 12 aprilie, ora 21.00  la Clubul Ţăranului, Kiseeff 3 (în incinta Muzeului Ţăranului Român, intrarea Monetăriei).